Wednesday , April 24 2024

Fotbalul din Franța nu se mai reia pana la toamna

Premierul Edouard Philippe a anunţat că fotbalul a fost interzis în Franţa până în luna septembrie. Ligue 1 devine primul campionat din top cinci din Europa care s-a anulat. Pana acum, Olanda a decis încheierea sezonului 2019-2020, fără a numi o campioană.

Guvernul Franţei a interzis reînceperea competiţiilor sportive, din cauza pandemiei de coronavirus. Premierul Edouard Philippe a anunţat că „toate evenimentele mari sportive vor fi suspendate până în luna septembrie”, punctând că „sezonul 2019-2020 din Ligue 1 nu se va mai relua”. “Va fi posibil să se practice o activitate sportivă individuală în aer liber, respectându-se regulile distanţării sociale. Nu va fi posibil nici să se practice sport în locurile acoperite, nici să se practice sporturi de echipă sau de contact”, a explicat Philippe, potrivit L’Equipe.

El a menţionat că data de 11 mai pentru încheierea perioadei de izolare impusă nu este sigură: “Dacă indicatorii de sănătate nu sunt corespunzători, nu vom încheia izolarea la 11 mai”.

Liga Profesionistă de Fotbal urmează să se întâlnească cu guvernul francez, în luna mai, pentru a stabili cum va fi încheiat acest sezon, ce echipe se vor califica în Liga Campionilor şi ce formaţii vor promova şi vor retrograda. În acest moment, PSG este lider în clasamentul din Ligue 1, cu 68 de puncte, urmată de Olympique Marseille cu 56 de puncte şi Rennes cu 50 de puncte.

Asfel, Franţa devine a doua ţară din Europa, după Olanda, care încheie prematur campionatele şi meciurile de cupă. În Eredivisie sezonul a fost anulat fără a fi numită o campioană, iar toate cele 18 echipele care au evoluat în acest sezon vor fi prezente şi în 2020-2021 în prima ligă din Olanda. (Mediafax)

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …