Sunday , April 28 2024

Fosta mare tenismenă Chris Evert, de 18 ori campioană de Grand Slam, se luptă din nou cu cancerul

Legendara ​tenismenă Chris Evert, câştigătoare a 18 titluri de Grand Slam la simplu, a anunţat că se confruntă cu o recidivă a cancerului ovarian. Evert (68 de ani) dezvăluise că a fost diagnosticată cu cancer ovarian în ianuarie 2022, dar a afirmat la începutul acestui an că a câștigat această luptă.

Acum, fosta jucătoare a vorbit despre revenirea bolii și a afirmat că nu va comenta meciuri la Australian Open 2024. Evert a asigurat însă că va fi „pregătită pentru restul turneelor de Grand Slam din acest sezon”, notează HotNews.

„De când am fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu doi ani, am fost foarte deschisă despre problema mea. Acum vreau să vă anunț noutățile, cancerul a revenit. Este un diagnostic pe care nu voiam să-l aud, dar din nou mă simt norocoasă că l-am descoperit la timp. Săptămâna trecută am făcut o operație. Doctorii au găsit din nou celule canceroase în aceeași zonă. Toate au fost eliminate și am început o nouă sesiune de chimioterapie.

Astfel, nu voi putea să-mi însoțesc colegii când ESPN va reveni la Melbourne, luna viitoare, pentru Australian Open. Dar voi fi gata pentru restul turneelor de Grand Slam.

Vă încurajez pe toți să vă verificați istoricul familiei. Detectarea la timp a bolii salvează vezi. Și să fiți recunoscători pentru sănătatea voastră în această perioadă de sărbătoare”, a transmis Chris Evert.

Jeanne Evert Dubin, sora mai mică a fostei mare jucătoare de tenis, a murit din cauza aceleiaşi boli în februarie 2020, la vârsta de 62 de ani.

Evert a urcat pentru prima dată pe locul 1 WTA la data de 3 noiembrie 1975. A câștigat în carieră 154 de turnee, dintre acestea 18 fiind de Grand Slam (două Australian Open, șapte Roland Garros, trei Wimbledon și șase US Open).

A adunat doar din premiile din tenis suma de $8.896.195. Acum are propria academie de tenis în Florida și a devenit comentator şi analist pentru ESPN în anul 2011, rol pe care îl deţine şi în ziua de azi.

 

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …