Friday , March 29 2024

Foresta dă al doilea golgheter al Seriei I

Este vorba de Alexandru Marin, autor a 7 goluri în sezonul de toamnă al Ligii a III-a. “Galben-verzii” au și cea mai bună apărare din Seria I. Ionel Stoian (6 goluri) și camerunezul Christ Afalna (5 goluri) au fost cei mai buni marcatori de la Bucovina Rădăuți, respectiv Șomuz Fălticeni

Foresta dă al doilea golgheter al seriei întâi a Ligii a III-a în persoana lui Alexandru Marin, autor a 7 goluri în sezonul de toamnă, printre care și un hattrick, marcat din postura de rezervă, în meciul câștigat în fața celor de la Sporting Juniorul Vaslui.

La zestea de 22 de goluri a grupării de pe Areni au mai contribuit Andrei Cerlincă (5 goluri), Robert Martin (3), Lucian Sîncelean (1), Eugeniu Celeadnic (1), Marius Filip (1) și Dudu Drugă (1), alte trei reușite, cele din meciul cu Bucovina Rădăuți, decis la “masa verde”, fiind aduse de pandemia de COVID-19.

Cu doar șase goluri primite în zece etape, Foresta are cea mai bună defensivă din serie, iar în privința atacului, cu o medie de 2,2 goluri înscrise per meci, ocupă locul 2.
secretarasite

Florescu, fundașul-golgheter al Bucovinei Rădăuți

Bucovina Rădăuți a avut trei guri de foc în sezonul de toamnă, este vorba de atacanți Ionel Stoian (6 goluri) și Robert Ciobanu (5), dar și, surprinzător, de fundașul Mugurel Florescu (4). La totalul de 22 de goluri înscrise de gruparea rădăuțeană și-au mai adus contribuția căpitanul Ionuț Plămadă și antrenorul Iulian Ionesi, cu câte două reușite personale, Florin Antonesei și Cătălin Coroamă, cu câte un gol, la care se adaugă un autogol al celor de la CSM Pașcani.

Trupa antrenată de Iulian Ionesi are al doilea atac din serie și este totodată singura echipă care nu a pierdut până acum pe teren propriu.
secretarasite
Afalna, responsabilul cu golul la Șomuz Fălticeni

Christ Afalna a fost responsabilul cu golul la Șomuz Fălticeni, mijlocașul camerunez punctând de cinci ori în sezonul de toamnă, asta în condițiile în care două etape a fost suspendat. Pe lista marcatorilor formației antrenate de Daniel Stoica și-au mai trecut numele: Vasile Padovei (4 goluri), Eduard Julei (2), Frank Tchassen (2) și Cătălin Tutuță (2) și Franck Toukam (1).

Topul celor mai buni marcatori din Seria I a Ligii a III-a este condus de Alexandru Florean (Știința Miroslava), cu 8 goluri, urmat de Alexandru Marin (Foresta Suceava), cu 7 reușite, Giani Unghianu (Știința Miroslava) și Ionel Stoian (Bucovina Rădăuți), ambii cu câte 6 goluri. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …