Thursday , April 25 2024

Foresta caută prima victorie din acest an în derbyul local cu Şomuz

“Este deja a treia etapă pe care o disputăm în 2021, jucăm acasă și cred că a venit timpul să obținem și noi prima victorie. Avem nevoie de cele trei puncte”, a declarat antrenorul Ivan Gvozdenovic înaintea meciului de sâmbătă, de pe stadionul Areni

Antrenorul principal al Forestei, sârbul Ivan Gvozdenovic consideră că a venit timpul să se facă primăvară și pe Areni. Cum? Cu o victorie a “galben-verzilor” în meciul pe care îl au programat sâmbătă, de la ora 15.00, în fața celor de la Şomuz Fălticeni, în cadrul etapei a 13-a a Ligii a III-a.

“Este deja a treia etapă pe care o disputăm în acest an, jucăm acasă și cred că a venit timpul să obținem și noi prima victorie. Sâmbătă, avem nevoie de cele trei puncte”, a spus Gvozdenovic.

Şeful băncii tehnice de pe Areni nu este îngrijorat nici de ineficacitatea echipei, care a marcat o singură dată în primele două meciuri din 2021, nici de situația din clasament, unde Foresta a picat pe locul 3. “Ne-am creat destule ocazii de poartă, într-adevăr trebuia să marcăm mai mult, dar ați văzut pe ce teren am jucat la Rădăuți. Rezultatele din primele două etape nu ne-au afectat însă moralul. Nu ne-am îndepărtat prea mult de primele două locuri. Mai sunt 18 puncte puse în joc, apar rezultate imprevizibile în fiecare etapă și vom lupta până la capăt să ne îndeplinim obiectivul propus”, a adăugat Ivan Gvozdenovic.

Mateciuc: “Trebuie să punem osul la treabă și săștigăm”

Retitularizat în centrul defensivei Forestei odată cu etapa trecută, Paul Mateciuc consideră că “galben-verzii” nu își mai permit pași greșiți în lupta pentru promovare. “Mă bucur că ma revenit ca titular în echipă după aproape un an de zile și sper să-mi ajut colegii. Şomuz nu este o echipă de neglijat, iar sâmbătă trebuie să punem osul la treabă, să câștigăm” a declarat Mateciuc.

Meciul de sâmbătă, de pe Areni, se va desfășura fără spectatori, dar va putea fi urmărit live pe pagina oficială de YouTube a Forestei. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …