Thursday , April 25 2024

Foresta, Bucovina și Şomuz și-au aflat adversarele din viitorul sezon

Cele trei echipe sucevene vor evolua în Seria I a Ligii a III-a, alături de Dante Botoșani, Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Darabani, CSM Bacău, Ştiința Miroslava, Rapid Brodoc și FK II Miercurea Ciuc

Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți și Şomuz Fălticeni și-au aflat adversarele din viitorul sezon al Ligii a III-a.

Astfel, cele trei echipe sucevene vor evolua în Seria I, alături de alte șapte formații, este vorba de Dante Botoșani, Ceahlăul Piatra Neamț, Viitorul Darabani, CSM Bacău, Ştiința Miroslava, Rapid Brodoc (Vaslui) și FK II Miercurea Ciuc.

Noua ediție de campionat a Ligii a III-a va debuta pe data de 27 august, după un program ce va fi stabilit în cursul zilei de astăzi.

La finalul sezonului regular, primele patru clasate în serie se vor califica în play-off, în timp ce ultimele șase vor juca în play-out-ul pentru evitarea retrogradării. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …