Saturday , April 20 2024

Foresta, Bucovina și Şomuz joacă în deplasare în etapa a VIII-a

CSM Pașcani, Hușana Huși și Dante Botoșani sunt adversarele echipele sucevene în meciurile programate, mâine, de la ora 15.00, în Liga a III-a n toți jucătorii Forestei se vor retesta astăzi de COVID-19

Foresta, Bucovina Rădăuți și Şomuz Fălticeni au programate meciuri în deplasare în etapa VIII-a a Ligii a III-a.

Şomuz este favorită în partida pe care o joacă mâine, de la ora 15.00, pe stadionul din Dorohoi, în fața celor de la Dante Botoșani, gruparea fălticeneană câștigând peste Siret și în primul tur al Cupei României. Daniel Stoica se confruntă însă cu două probleme la mijlocul terenului, de unde vor lipsi căpitanul Eduard Julei și camerunezul Christ Afalna, suspendați în urma cartonașelor roșii încasate în runda precedentă. În schimb, ar putea reveni în lot Franck Toukam și Florin Chiseliță, care s-au retestat de COVID.

Bucovina Rădăuți își apără locul pe podium în meciul pe care îl care programat mâine, de la ora 15.00, pe terenul nou-promovatei Hușana Huși.

Foresta ar trebui să joace mâine, de la aceiași oră, în deplasare, la Pașcani. “Galben-verzii” nu știu însă ce echipă vor putea alinia pe terenul ultimei clasate, în condițiile în care toți jucătorii se vor retesta astăzi de COVID, iar în cazul în care măcar 13 dintre ei nu vor ieși negativi, meciul va fi reprogramat.

Programul etapei a VIII-a:

Dante Botoșani – Şomuz Fălticeni

Hușana Huși – Bucovina Rădăuți

Bradu Borca – Ceahlăul Piatra Neamț

Sporting Vaslui – Ştiința Miroslava

CSM Pașcani – Foresta Suceava

La finalul sezonului, primele două clasate se califică în semifinalele play-off-ului de promovare, în timp ce ultimele două vor retrograda în ligile județene. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Doru CLIPA)
secretarasite

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …