Thursday , April 25 2024

Foresta a urcat pe primul loc după victoria cu Bradu Borca

„Galben-verzii” au câștigat sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața nemțenilor, cu scorul de 2-0, într-un meci din cadrul etapei a XV-a a Ligii a III-a. Cele două goluri au fost marcate după pauză, de Cerlincă și Martin

Foresta a urcat pe primul loc în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, după ce a câștigat sâmbătă, pe stadionul Areni, în fața celor de la Bradu Borca, cu scorul de 2-0, într-un meci din cadrul etapei a XV-a.

„Galben-verzii” s-au jucat cu ocaziile în prima repriză, Novacek, Knezevic, Fărcășan, Celeadnic și Martin ratând rând pe rând la poarta nemțenilor, spre exasperarea antrenorului Ivan Gvozdenovic.

Deschiderea scorului a venit de la Cerlincă, care, bine lansat pe partea dreaptă, a înscris cu un șut pe jos la colțul lung, din interiorul careului, în minutul 51.

Echipa suceveană și-a dublat avantajul în minutul 56, când Martin a primis o pasă scurtă în jumătatea adversă și l-a învins pe Corduneanu cu un șut imparabil de la 25 de metri.

Onofraș a încercat să-i readucă pe oaspeți joc în minutul 65, dar șutul veteranului Bradului a fost reținut în doi timp de Gal.

Pe final, Zouaoui putea majora avantajul Forestei, dar șutul plasat al francezului a fost resprins de sub transversală de portar.

Foresta – Bradu Borca s-a terminat 2-0, iar „galben-verzii” preiau șefia clasamentului cu trei etape rămase din sezonul regular.

Foresta: Gal – Fărcășan, Celeadnic, Novacek, Drugă, Stănescu, Zouaoui, Sîncelean, Cerlincă, Knezevic, Martin. Au mai intrat: Cimbru, Filip, Terzic, Postică și Konate.

Programul etapei a XV-a:

Bucovina Rădăuți – Dante Botoșani 1-1

Ceahlăul Piatra Neamț – Şomuz Fălticeni 3-0

Ştiința Miroslava – Hușana Huși 2-3

Foresta Suceava – Bradu Borca 2-0

CSM Pașcani – Sporting Vaslui 0-4.

În runda următoare, Foresta se va deplasa sâmbătă în fieful grupării Sporting Vaslui.

La finalul sezonului, primele două clasate se vor califica în semifinalele play-off-ului de promovare în Liga a II-a. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …