Friday , March 29 2024

Foresta a revenit la antrenamente cu gândul la barajul de promovare

27 de jucători a avut Dorin Goian sub comanda sa la primul antrenament din acest an. “Galben-verzii” se vor antrena în localitate până pe 6 februarie, când vor pleca în cantonament la Gura Humorului

Foresta s-a reunit luni dimineața, pe stadionul Areni, în vederea începerii pregătirilor pentru partea a doua a campionatului Ligii a III-a.

La primul antrenament din acest an, sub comanda lui Dorin Goian s-au prezentat 27 de jucători, printre care și 7 nume noi, este vorba de portarul Daniel Zvoronciuc (Dante Botoșani), fundașul Ştefan Cană (FCSB), mijlocașii Valentin Hagiu (Rapid Brodoc) și Sebastian Nechita (Dante Botoșani), atacantul Robert Martin (Şomuz Fălticeni) și juniorii Sebastian Burlacu și Ştefan Valentin Petraru (ambii de la LPS Suceava).

În schimb, au lipsit camerunezul Karime Makongo, învoit de conducerea clubului, milocașul Andrei Mirică, căruia i-a fost reziliat contractul și Andrei Popovici, care a plecat la Bucovina Rădăuți.

“Vrem să ne antrenăm cât mai bine, iar prima etapă să ne prindă în cea mai bună formă sportivă. E clar că poziția din clasament ne obligă să jucăm barajul. Asta le-am spus și jucătorilor în vestiar. Apoi, dacă vom reuși acest lucru, vom face tot ce ne stă în putere pentru a promova”, a declarat Dorin Goian, care a vorbit și despre achizițiile făcute: “Sunt jucători pe care i-am dorit prin prisma posibilităților. Am încercat să luăm jucători pe posturile unde aveam nevoie de concurență”.

După perioada de acomodare la efort, “galben-verzii” vor pleca, în perioada 6-18 februarie, într-un cantonament la Gura Humorului.

Conducerea clubului de pe Areni a perfectat șapte meciuri amicale în compania formațiilor Politehnica Iași (3 februarie), Gloria Bistrița (11 februarie), Şomuz Fălticeni (18 februarie și 1 martie), Aerostar Bacău (22 februarie), Rapid Brodoc (25 februarie) și Bucovina Rădăuți (4 martie).

Calificată deja în play-off, Foresta va relua campionatul pe data de 11 martie, cu un meci în compania Ceahlăului Piatra Neamț. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …