Sunday , September 25 2022

Foresta a reușit prima victorie în deplasare

Echipa suceveană s-a impus sâmbătă, pe stadionul din Motru, în fața Pandurilor Târgu Jiu, cu scorul de 1-0, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii a II-a. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Alessandro Masella, în minutul 61 u în ciuda acestei victorii, a treia din actualul sezon, Foresta a rămas pe ultimul loc al clasamentului

 Pandurii Foresta (1)

Foresta a obținut sâmbătă, la Motru, prima victorie în deplasare de la startul actualului sezon al Ligii a II-a. Echipa antrenată de Florentin Petre a câștigat meciul cu Pandurii Târgu Jiu, din etapa a XV-a, cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Alessandro Masella în minutul 61.

In fața a doar 150 de spectatori, Dudu Drugă a semnat prima ocazie a partidei din Gorj în minutul 9, când Began a reținut mingea fără probleme la o lovitură cu capul trimisă de fostul mijlocaș de pe Areni. Sut și-a încercat la rândul lui șansa în ­mi­nutul 35, dar același Began a respins în corner, iar prima repriză, una care a propus un joc încrâncenat la mijlocul terenului, s-a încheiat fără gol, 0-0.

Pandurii a început mai bine partea secundă, dar reușita lui Rus a fost anulată de la margine pe motiv de offside, iar balonul trimis cu capul de Vlad Bujor a șters transversala.Pandurii Foresta (2)

Formația suceveană a dat lovitura pe stadionul din Motru în minutul 61, când Cerlincă a executat o lovitură de colț de pe partea dreaptă, iar Masella, urcat în careul advers, a deschis scorul cu capul din șase metri, la o fază în care mingea a lovit și bara laterală înaintea de a intra în plasă.

Pe fondul spațiilor lasate de gorjeni în defensivă, Foresta își putea dubla avantajul la Motru în minutul 71, dar mingea trimisă din cădere de Marius Matei a întâlnit bara.

Pe final, gazdele au forțat egalarea cu toate liniile, dar apărarea suceveană a rezistat cu brio, astfel că Pandurii – Foresta s-a terminat 0-1, aceasta fiind prima victorie obținută de “galben-verzi” pe teren străin după o așteptare de mai bine de un an de zile, o victorie care nu-i scapă de ultimul loc al clasamentului, dar care le ridică mult moralul.

Pandurii: Stanca – Homei, Brînzan (’46 Al. Vodă), D. Lung, Al. Vasilescu, Dodoi (’76 Durkovic, Raiciu (’69 Sendroiu), Sut, Drugă, C. Rus, Vlad Bujor. Antrenor: Marcel Ploaie.

Foresta: Began – Onofraș, Masella, Diallo, Belevschi – Stănescu, Acolatse (’25 Boumina) – Renquin, Cerlincă, Sumanariu (’73 Coroamă) – Matei (’87 Belkacem). Antrenor: Florentin Petre.

Rezultatele etapei a XV-a:clasamente liga2

Academica Clinceni – Sportul Snagov 2-1

Pandurii Târgu Jiu – Foresta Suceava 0-1

UTA Arad – Luceafărul Oradea 2-3

Olimpia Satu Mare – Ripensia Timișoara 1-1

CS Afumați – Dacia Unirea Brăila 2-0

CS Balotești – FC Argeș Pitești 1-0

CS Mioveni – Metaloglobus București 0-1

Dunărea Călărași – ASA Târgu Mureș 3-0

Politehnica Timișoara – Stiința Miroslava 1-0

FC Hermannstadt – Chindia Târgoviște 0-0

In runda următoare, Foresta va primi miercuri, de la ora 14.00, pe stadionul Areni, vizita Politehnicii Timișoara. (Dănuț CHIDOVET. Foto: Mircea OGLINDOIU)

 

Vezi si

Roger Federer – retragere cu o înfrângere, lacrimi de fericire și aplauze îndelungate

Roger Federer s-a retras vineri din tenis cu un val de lacrimi de fericire, pe …