Thursday , March 28 2024

Florin Arteni-Fîntînaru, desemnat cel mai bun sportiv al clubului CSM Suceava în anul 2020

Canotorul sucevean pregătit de Nicu Despa a devenit în acest an vicecampion european cu echipajul de opt plus unul al României

CSM Suceava a întocmit topul celor mai buni sportivi ai anului 2020, top care scoate din nou în prim plan secția de canotaj.

Astfel, cel mai bun sportiv al clubului din Areni a fost desemnat canotorul Florin Arteni-Fîntînariu, care a devenit în acest an vicecampion european cu echipajul de opt plus unul al României.

Podiumul topului întocmit de conducerea CSM Suceava a fost completat de canotoarele Florentina Neculaeasa și Petru Ionela Popa.

Multiplu campion național, luptătorul Teodor Chira a ocupat locul 4, în vreme ce atleta Talida Sfârghiu, campioana balcanică în proba de 1.500 de metri, se află pe locul 5.

Pe următoarele poziții s-au clasat în ordine: Gabriela Sârbu (atletism), Georgel Iacob (canotaj), Elena Ghiorghiță (tir cu arcul), Cosmin Mihalache (lupte), Adrian Agache (lupte), Petru Andrei Ciornei (canotaj), Bogdan Pop (lupte), Andrei Gafița (atletism) și Andrei Bratu (box).

(Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …