Friday , March 29 2024

Federer castiga Australian Open si intra in cartea de istorie a tenisului

Roger Federer a castigat marea finala de la Australian Open, dupa un ultim act de o certa calitate in fata lui Marin Cilici din Croatia, favoritul 6 la Antipozi, la capatul a 5 seturi pline de spectaculozitate.

Scorul a fost 6-2, 6-7, 3-6, 6-3, 6-1, dupa trei ore si 7 minute de joc.

federer lacrimi

Primul set a fost unul fara istoric, cel mai simplu dintre toate, dupa ce la capatul primelor 13 minute tabela arata un sec 4-0. Prima mansa s-a terminat la 2 dupa doar 26 de minute, croatul parand extrem de timorat in fata favoritului din Elvetia.

Mansa secunda a fost insa diametral opusa, cu mult echilibru, cu cei doi mergand de la egal la egal, cap la cap pana la un tiebreak ce a decis totul. Cilici a ratat o minge de set la 5-4 pe serviciul lui Roger, dar s-a revansat in tiebreak, pe care l-a castigat la 5.

A urmat un nou set controlat de elvetian, care s-a distantat la timp si a inchis mansa dupa doar 30 de minute. Totul parea sa mearga la fel de bine si in setul 4, Federer a condus cu 2-0 si a avut multiple mingi de dublu break, dar a avut si 3-1 pe tabela, pentru a fi intors de croat minunat, cu 5 puncte la rand, scor final 6-3 dupa 37 de minute.

In setul decisiv am vazut un Federer mult mai decis, mai aprig si mai hotarat sa incheie ostilitatile inca de la inceput, conducand cu 4-1 dupa doar 26 de minute.

Si a fost un set fara istoric, caci Federer a incheiat cu 6-1 si a intrat definitiv in istoria tenisului, fiind primul om cu 20 de titluri de Mare Slem, dupa 30 de finale disputate.

Este a 4-a finala de Grand Slam pe care o castiga in set decisiv dupa cele de la Wimbledon 2007 cu Nadal, Wimbledon 2009 cu Roddick si AO 2017 cu iarasi Nadal.

Roger nu va reveni insa pe primul loc in ATP, avand acum 9605 puncte, Nadal ramanand lider cu un minim avans, 9760 de puncte. Cilici urca insa in premiera pe podium, fiind pe 3 cu 4960 de puncte.

Nadal este pe 2 in clasamentul all-time al titlurilor de Mare Slem, cu 16 trofee, iar Sampras are 14.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …