Thursday , July 18 2024

EURO 2024: Anglia a făcut egal cu Danemarca, 1 – 1, în Grupa C

Selecţionatele Danemarcei şi Angliei au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), joi seara, pe Frankfurt Arena, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania. 

Englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker (foto) a scăpat pe partea dreaptă, a pasat în careu, balonul a ricoşat la Kane, care a înscris. După gol, danezii au avut mai multă iniţiativă şi Morten Hjulmand a egalat, în minutul 34, din pasa lui Victor Kristiansen.

După ce Foden a lovit bara, în minutul 56, selecţionerul englez Southgate a schimbat toată linia de atac, scoţându-i din teren pe Kane, Saka şi Foden. Unul dintre înlocuitori, Ollie Watkins, a ratat o ocazie bună în minutul 72, când a intervenit Schmeichel şi în cele din urmă meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Anglia conduce în grupa C, cu 4 puncte, pe locul secund se află Danemarca, cu 2 puncte, iar pe locul 3 este Slovenia, tot cu două puncte. Serbia are un singur punct şi ocupă ultimul loc în grupă, după ce a făcut egal cu Slovenia, 1-1.

 

Vezi si

Handbaliștii de la USV și-au aflat primii adversari de la Campionatul European Universitar

Universitarii suceveni au fost repartizați în Grupa C, alături de portughezii de la University of …