Tuesday , April 16 2024

Emma Răducanu va fi decorată de Regina Angliei, de Anul Nou

Tenismena cu origini românești Emma Răducanu va primi o înaltă distincție din partea Reginei Elisabeta a II-a, în onoarea trofeului câștigat la Flushing Meadows la doar 18 ani, US Open.

Ea a cucerit US Open, primul său trofeu de Mare Șlem din carieră, după două săptămâni de vis, în care a trecut și de calificări, iar pe tabloul principal nu a pierdut nici măcar un set.

Emma Răducanu va primi distincția MBE (Membru al Ordinului Imperiului Britanic), ea urmând să devină cea mai tânără beneficiară a acestei înalte distincții a monarhiei britanice.

Sportiva de 19 ani acum a devenit prima câștigătoare de titlu de Grand Slam din Marea Britanie de la Virginia Wade încoace, din 1977, ea primind după cucerirea trofeului și o scrisoare din partea Elisabetei a II-a.

Ceremonia va avea loc de Anul Nou, iar Emma vă primi această distincție alături și de alte mari personalități engleze, printre care și Daniel Craig sau Joanna Lumley, potrivit Daily Mail.

Primul turneu la care va participa Emma Răducanu în 2022 va fi cel de la Melbourne, de tip WTA 250, începând cu 3 ianuarie, același la care este înscrisă și Simona Halep.

Vezi si

Jurnaliștii francezi nu-l uită și nu-l iartă pe arbitrul român Istvan Kovacs

UEFA a desemnat, duminică, arbitrul partidei din manșa retur a sferturilor de finală ale Ligii …

One comment

  1. Englezii o decorează urgent, ca pe viitor nu cumva sa dorească sa joace pt Romania