Wednesday , April 24 2024

Emma Răducanu a fost aleasă personalitatea sportivă a anului, în Marea Britanie

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu, 19 ani, a fost desemnată Personalitatea sportivă a anului 2021, în cadrul tradiţionalei anchete realizată de BBC, după triumful de la US Open. Ea a câștigat trofeul venind din calificări.

Răducanu, al cărei tată este român, a uimit lumea sportului în luna septembrie, când a devenit, la doar 18 ani, prima jucătoare venită din calificări care câştigă un turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe canadianca Leylah Fernandez în finala de la Flushing Meadows.

Ea este, de asemenea, prima jucătoare de tenis din Marea Britanie care a cucerit un trofeu major după Virgina Wade, campioană la Wimbledon în 1977, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Emma Răducanu i-a devansat în ancheta BBC pe săritorul în apă Tom Daley, clasat pe locul secund, şi pe înotătorul Adam Peaty, care a ocupat poziţia a treia, dar şi pe boxerul Tyson Fury, fotbalistul Raheem Sterling şi ciclista paralimpică Sarah Storey.

„Este o mare onoare doar să mă număr printre aceşti nominalizaţi, iar faptul că am câştigat este destul de uimitor”, a declarat Răducanu, care a ajuns anul acesta până în optimi la Wimbledon, la debutul său într-un Grand Slam.

„Energia din acest an, când am jucat la Wimbledon în faţa publicului de acasă, a fost ceva ce nu am mai simţit până acum. Sunt fericită şi pentru tenisul britanic, pentru că am reuşit să obţinem acest premiu din nou”, a adăugat Emma Răducanu.

Vezi si

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în sferturi la Europenele de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box …