Sunday , January 29 2023

Echipele calificate și programul optimilor de finală de la Cupa Mondială din Qatar 2022

Coreea de Sud și Elveția au completat vineri seara ultimele două locuri vacante în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, care continuă fără nicio zi de pauză cu fazele eliminatorii, ce debutează sâmbătă cu meciul dintre Olanda și SUA.

O parte din echipele favorite să ajungă în această fază e meciurilor eliminatorii au eșuat surprinzător, cea mai mare dezamăgire fiind produsă propriilor suporteri de Germania. Tot printre eliminatele surpriză se numără și Danemarca, Belgia sau Uruguay.

Nu au lipsit rezultatele surpriză din faza grupelor. Poate cele mai mari au fost furnizate de Japonia, care a învins Germania, încă în primul meci din grupă, cu 2-1, și Arabia Saudită, care a trecut cu 2-1 de Argentina.

Japonia a învins și Spania, tot cu 2-1, însă într-un context în care se vehiculează că pe spanioli i-a avantajat acest rezultat.

Alte rezultate aparent surprinzătoare au survenit în meciurile Tunisia – Franța (1-0) și Camerun Brazilia (1-0), dar în condițiile în care Franța și Brazilia erau deja calificate și au evoluat menajându-și titularii de bază.

Faza grupelor a fost marcată și de câteva decizii controversate de arbitraj, datorate în special sistemului VAR. Dintre acestea cele mai interesante au fost anularea golului Franței, în meciul cu Tunisia, după ce arbitrul fluierase finalul meciului, dar și golul doi marcat de Japonia, Spaniei, după o centrare trimisă de pe linia de fund a terenului, în care mingea a „ciupit„ milimetric linia, pentru a nu fi considerată în afara jocului.

Un alt moment inedit a fost cel prilejuit de golul marcat de portughezul Fernandes, împotriva Uruguayului, pe care Ronaldo l-a revendicat fără succes, după ce mingea i-a trecut razant pe deasupra capului.

Programul optimilor de finală de la Cupa Mondială din Qatar 2022

Olanda – SUA, 3 decembrie, ora 17:00, Khalifa International Stadium (Doha)

Argentina – Australia, 3 decembrie, ora 21:00, Ahmad bin Ali Stadium (Al Rayyan)

Franţa – Polonia, 4 decembrie, ora 17:00, Al Thumama Stadium (Doha)

Anglia – Senegal, 4 decembrie, ora 21:00, Al Bayt Stadium (Al Khor)

Japonia – Croaţia, 5 decembrie, ora 17:00, Al Janoub Stadium (Al Wakrah)

Brazilia – Coreea de Sud, 5 decembrie, ora 21:00, Stadium 974 (Doha)

Maroc – Spania, 6 decembrie, ora 17:00, Education City Stadium (Al Rayyan)

Portugalia – Elveţia, 6 decembrie, ora 21:00, Lusail Iconic Stadium (Lusail). (Mediafax)

Vezi si

CSU Suceava a pierdut ultimele două amicale din această iarnă

24-40 cu CSM Bacău și 32-33 cu CSM Odorhei sunt rezultatele înregistrate de handbaliștii suceveni …