Friday , March 29 2024

E oficial: Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate din cauza pandemiei de coronavirus

Shinzo Abe, primul ministru al Japoniei, și Thomas Bach, șeful Comitetului Internațional Olimpic, au ajuns la un numitor comun, astfel că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi amânate cu un an de zile (vor avea loc în 2021) din cauza pandemiei de coronavirus.

În ultima perioadă, tot mai multe delegații și sportivi au cerut amânarea Olimpiadei, cu toate că Japonia se angajase că va putea organiza competiția de la Tokyo.

Presiunea a fost una mare, iar CIO și organizatorii niponi au ajuns la concluzia ca Jocurile Olimpice să fie amânate cu un an de zile, la fel cum a fost cazul și pentru Euro 2020.

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebuit să aibă loc în perioada 24 iulie – 9 august 2020.

În istoria lor, Jocurile Olimpice de vară au fost anulate de trei ori, dar de fiecare dată din cauza războaielor:
Ediția din 1916, de la Berlin, nu a mai avut loc din cauza Primului Război Mondial.
Ediția din 1940, de la Tokyo (apoi acordată orașului Helsinki), nu s-a mai disputat din cauza Celui de-al doilea Război Mondial.
Ediția din 1944, de la Londra, nu a mai avut loc tot din cauza Celui de-al doilea Război Mondial.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …