Friday , March 29 2024

După 7 ani jumătate, Simona Halep iese din top 10. De azi e pe locul 13 WTA

Simona Halep a coborât de pe locul 10 pe locul 13 WTA, cu 3.925 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Halep coboară după 373 de săptămâni de prezenţă neîntreruptă în primele zece jucătoare ale lumii.

Ea a intrat în Top 10 WTA la 27 ianuarie 2014 şi este pe locul al optulea în ceea ce priveşte longevitatea între primele zece jucătoare, din noiembrie 1975, când a fost dat publicităţii primul clasament WTA.

Simona Halep nu a mai jucat din 12 mai, de la turneul de la Roma, când a suferit o accidentare la gleznă, care a făcut-o să rateze turnee importante, precum Roland Garros, Wimbledon şi Jocurile Olimpice.

De această situaţie a profitat jucătoarea cehă Barbora Krejcikova, sportivă care a urcat de pe locul 11 pe 10, cel mai bun din carieră.

O coborâre importantă, de pe locul 5 pe 8 a înregistrat şi jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu.

Au urcat câte o poziţie Elina Svitolina, Karolina Pliskova şi Iga Swiatek.

Top 10 WTA are de luni următoarea configuraţie:

1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.635 de puncte;

2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.146;

3. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.845;

4. Sofia Kenin (SUA) – 5.345;

5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.035;

6. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.850;

7. Iga Swiatek (Polonia) – 4.550;

8. Bianca Andreescu (Canada) – 4.431;

9. Garbine Muguruza – 4.165.

10. Barbora Krejcikova (Cehia) – 4.113.

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …