Thursday , April 18 2024

Drama nestiuta a lui cristi Chivu: “S-au făcut greşeli peste greşeli”

chivu

Fotbalistul Cristi Chivu a fost la un pas sa ramana fara un picior dupa ultima accidentare. Acest aspect a survenit din cauza medicilor, care i-au aplicat, initial, un tratament gresit.

Cristi Chivu a fost la un pas să rămână infirm după ultima accidentare. Şi asta din cauza tratamentelor şi intervenţiilor defectuoase la care a fost supus.

Anul trecut, fostul căpitan al naţionalei a suferit o accidentare care, la prima vedere, părea banală. Iniţial, s-a anunţat că ar fi fost vorba despre o luxaţie. Nici vorbă, controlul medical a arătat că este fractură în toată regula. A fost trimis imediat la operaţie. A făcut una, apoi a doua, apoi a treia.

“S-au făcut greşeli peste greşeli, iar lucrurile au plecat greşit chiar de la echipa medicală a lui Inter Milano. Lucrurile au evoluat spre o gravitate greu de imaginat având în vedere că era vorba despre un fotbalist care evolua la cel mai înalt nivel. Primele două intervenţii chirurgicale au fost un eşec total. S-a constatat că fractura pe care o avea ajunsese aproape de infirmitate, fapt care punea în pericol chiar cariera de fotbalist a lui Cristi”, a declarat un apropiat din familia lui Chivu, pentru Ring.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …