Friday , March 29 2024

Dragomir, către jurnalişti, la DNA:Vreţi sânge să-l curăţaţi pe unul care e de ani în funcţie

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, s-a enervat joi pe jurnaliştii care l-au întrebat, după ieşirea de la DNA, în legătură cu calitatea sa în dosarul excluderii Universităţii Craiova, el jignindu-i şi ţipând la aceştia.

Schimbul dur de replici a pornit de la întrebarea unuia dintre jurnalişti legată de calitatea sa în acest dosar.

În acel moment, preşedintele LPF a început să ţipe şi să jignească jurnaliştii acuzând că aceştia i-ar încălca spaţiul privat şi că i-ar fi “dat pumni pe la spate în mulţime”.

Preşedintele LPF a spus că el este doar învinuit în acest dosar până în acest moment şi că urmează să revină la DNA pentru a aduce probe în apărarea sa.

“… Băi! Sunt învinuit băi nebunilor, nu bă, pentru că sunt prea sexi, voi nu vedeţi cât sunt de frumos. Fir-aţi ai dracului să vă ia. Băi, nebunule, pune mâna şi învaţă dacă… Pune, bă, mâna şi citeşte ce înseamnă învinuit şi ce înseamnă inculpat… Voi mă jigniţi pe mine, ce căutaţi după mine? Voi vreţi sânge? De ce nu mă lăsaţi să plec? Cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea? Păi ce, bă, voi mă câlcaţi pe bombeuri, păi cine sunteţi voi să faceţi abuzurile astea… Păi ce căutaţi bă peste mine, mă călcaţi, uite ce mi-aţi făcut pe pantofi, pe pantaloni…”, s-a adresat Dragomir jurnaliştilor.

Acesta s-a calmat aparent doar atunci când întrebări legate de dosar i-au fost adresate de către o jurnalistă. “Dumneavoastră vă răspund, domnişoară”, a spus el, arătând că nu ptie care sunt învinuirile, dar că l va citi în următoarele zece zile “aşa cum este civilizat”.

“Dacă sunt chemat aici să nu credeţi că sunt şi vinovat. Voi vreţi sânge ca să-l curăţaţi pe unul care e de nu ştiu câţi ani în funcţie. Dacă sunt vinovat voi suporta consecinţele legii”, a mai strigat Dragomir către jurnalişti. (Mediafax)

 

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …