Friday , April 19 2024

Doua cluburi romanesti, anchetate de UEFA

contra

Şase grupări, între care şi Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti, sunt anchetate de camera de investigaţii a Corpului de Control Financiar al Cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, o decizie în privinţa lor urmând să fie luată înainte de finalul anului, informează uefa.com.

Cluburile în cauză sunt Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploieşti, Skonto FC (Letonia), WKS Slask Wrocław (Polonia), Vitoria SC (Portugalia) şi Metalurg Doneţk (Ucraina).

Potrivit site-ului oficial al forului european, camera de investigaţii a CFCB a solicitat iniţial ca 31 de cluburi participante în acest sezon al cupelor europene să ofere informaţii suplimentare privind situaţia restanţelor faţă de grupări, angajaţi şi/sau autorităţi, până la 30 septembrie. În cazul grupărilor FC Astra Ploieşti, FC Metalug Doneţk, HNK Hajduk Split (Croaţia), HSK Zrinjski (Bosnia-Herţegovina), Skonto FC (Letonia) şi Trabzonspor AŞ (Turcia), primele erau suspendate temporar din considerente legate de fair-play-ul financiar, din data de 20 septembrie, însă acum sumele au fost deblocate.

“După investigaţii suplimentare şi în baza unor noi informaţii şi dovezi furnizate de cluburi, camera de investigaţii a CFCB a decis să închidă cazurile a 25 de cluburi şi a renunţat la măsura de suspendare a primelor celor şase cluburi vizate de hotărârea anterioară”, menţionează UEFA.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …