Sunday , April 28 2024

David Popovici s-a calificat în finala de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Mondialele din Japonia

Înotătorul David Popovici s-a calificat luni în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka (Japonia). Sportivul dinamovist a concurat în a doua semifinală şi a oprit cronometrul la 1:44,70. Al doilea a fost americanul Luke Hobson (1:44,87), cei doi fiind singurii înotători care au coborât sub 1:45.

Finala este programată, marţi, de la ora 14:02.

După probă, Popovici a vorbit cu reprezentanții presei și a spus că pe finalul cursei a sprintat pentru a fi sigur de calificarea în finală.

“Singurele mele dorințe erau să-mi iasă bazinele, proba așa cum am calculat-o. Îmi doream să mă calific primul. Uite că de data asta aveam și un obiectiv pentru a-mi asigura cumva calificarea. Am vrut să termin primul semifinala pentru a ști că voi intra oricum în ultimul act.

M-am simțit bine, n-a fost ușor, niciodată nu-i ușor. De dimineață, când terminasem proba, era un bazin de relaxare unde o să mă duc și acum curând. Și m-am întâlnit cu câțiva competitori și ziceau e ușor, ușor. Nu, nu, chiar nu e ușor.

De dimineața am înotat mai încet a doua jumătate a cursei. Spre final am sprintat un pic ca să nu cumva să fiu atât tâmpit încât să nu mă calific.

Apa e bună, dar e foarte rece, nu știu ce au japonezii de o fac așa, dar ajută. Publicul japonez e foarte diferit de publicul european. Parcă europenii noștri sunt mai fanatici, țipă, se mișcă mai tare, se agită. Dar e clar că japonezilor le place foarte mult înotul și sportul, iar asta se vede”, a spus David Popovici, conform gsp.ro.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …