Saturday , April 20 2024

CSU Suceava a reușit a treia victorie în Liga Națională la handbal masculin

Echipa antrenată de Adrian Chiruț s-a impus vineri, la Sfântu Gheorghe, în fața reșițenilor, cu scorul de 21-20, într-un meci contând pentru etapa a X-a a sezonului regular

CSU Suceava a bifat a treia victorie stagională în Liga Națională la handbal masculin, după ce s-a impus vineri, la Sfântu Gheorghe, în fața celor de la CSM Reșița, cu scorul de 21-20, într-un meci contând pentru etapa a X-a a sezonului regular.

Trupa antrenată de Adrian Chiruț a condus în debutul partidei cu 3-2, dar reșițenii au întors scorul în favoarea lor după primul primul sfert de oră la 6-3.

Pe fondul intervențiilor portarului Darius Makaria, în zi de grație, universitarii au revenit pe finalul primei reprize, pauza regăsind cele două formații la egalitate, scor 10-10.

Balazs a marcat pentru 15-13 în minutul 41, iar Dascălu a securizat victoria echipei sucevene în minutul 58, odată cu golul de 21-18.

CSM Reșița a marcat de două ori în ultimele două minute, iar meciul s-a terminat cu scorul de 21-20 în favoarea celor de la CSU Suceava, care își păstrează astfel locul 11 în clasament.

CSU Suceava: Makaria, Grigoraș – Olariu (3 goluri), Oancea (3 goluri), Cîmpan (3 goluri), Dascălu (3), Furak (2), Kobzii (2), Loic (2), Petrov (1), Manjic (1), Balazs (1), Popia, Mihalcea, Sadovyi și Nalbantoglu.

În următoarea etapă, programată pe 11 noiembrie, CSU Suceava va înfrunta formația CSM București. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …