Wednesday , April 24 2024

CSU Suceava a pierdut la nouă goluri meciul cu CSM Constanța

Echipa antrenată de Petru Ghervan a cedat miercuri seară, pe teren propriu, în fața viceliderului Ligii Naționale, cu scorul de 19-28 (8-14)

CSU Suceava a suferit cea mai drastică înfrângere pe teren propriu din actualul sezon al Ligii Naționale la handbal masculin, după ce a pierdut miercuri seară, în direct la Pro Arena, în fața viceliderului campionatului, CSM Constanța, cu scorul de 19-28, într-un meci din cadrul etapei a XX-a.

Echipa antrenată de Petru Ghervan nu a contat în atac pe parcursul unei prime reprize încheiată cu un avantaj de șase goluri în favoarea formației dobrogene, scor 14-8.

Scenariul s-a repetat în partea secundă, când universitarii au continuat să-l scoată în evidență pe portarul oaspeților, care aveau să se impună în cele din urmă în sala “Dumitru Bernicu”, cu scorul de 28-19.

CSU Suceava: Makaria (10 intervenții), Simulescu (1 intervenție), Padovei – Botond (6 goluri), Gavriloaia (5), Stanciuc (3), Loic (2), Ştefan (1), Csog (1), Kbilashvili (1), Bologa, Radu, Zarițchi, Vizitiu, Bruj și Grigore.

Programul etapei a XX-a:

CSM Oradea – Dinamo București: 28-38

Minaur Baia Mare – HC Buzău: 25-22

Steaua București – Poli Timișoara: 42-37

CSM Vaslui – CSM Bacău: 25-24

CSM Focșani – CSM Odorhei: 28-28

CSU Suceava – CSM Constanța: 19-28

CSM București – Potaissa Turda (joi)

În runda viitoare, CSU Suceava va evolua sâmbătă, 18 martie, pe terenul celor de la CSM Focșani. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …