Tuesday , April 30 2024

CSU Suceava a anunțat un nou transfer

Este vorba de Aron Dedu, un inter stânga în vârstă de 23 de ani, care în sezonul trecut a evoluat pentru CSM Odorheiu Secuiesc

CSU Suceava a anunțat un nou transfer în perspectiva viitorului sezon al Ligii Naționale la handbal masculin.

 

Este vorba de Aron Dedu, un inter stânga în vârstă de 23 de ani care a jucat în sezonul precedent pentru CSM Odorheiu Secuiesc, sub formă de împrumut de la SCM Politehnica Timișoara, reușind să înscrie 92 de goluri.

Fost component al loturilor naționale de juniori și tineret ale României, Aron Dedu a fost legitimat înainte la CSM București, grupare cu care a reușit să câștige titlul național la juniori I.

Acesta este al treilea transfer realizat de CSU Suceava în această vară, după portarul Mihai Merlă, de la CSM București, și interul dreapta Eduard Iordachi, de la Minaur Baia Mare.

CSU Suceava va debuta în viitorul sezon al Ligii Naționale pe 26 august, cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CSM Bacău. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Şase canotori suceveni au câștigat în acest week-end medalii de aur la Campionatul European din Ungaria

România a cucerit în premieră o medalie de aur în proba masculină de dublu vâsle …