Thursday , December 1 2022

CSU din Suceava primește, azi, replica Stelei 

Cele două formații se înfruntă astăzi, de la ora 17.30, în sala “Dumitru Bernicu”, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Ligii Naționale la handbal masculin  

CSU din Suceava primește astăzi, în sala “Dumitru Bernicu”, vizita Stelei București, într-un meci transmis în direct pe Pro Arena, cu începere de la ora 17.30.

În ciuda numeroaselor absențe din lot, universitarii își cunosc armele și promit să le dea o replică dârză bucureștenilor. “Întâlnim cu adversar cu renume în sportul românesc. Cred că toți am auzit de Steaua București. E o echipă care a participat în acest sezon în cupele europene, dar mă aștept la un rezultatat strâns. E un meci dificil și prin prisma faptului că ne străduim să trimitem în teren un prim 7 competitiv, în condițiile în care avem șapte-opt jucători indisponibili. Cred că atuurile noastre vor fi o apărare fermă și jocul rapid pe faza a doua. Cu aceste arme vrem să câștigăm cele trei puncte”, a declarat antrenorul secund Bogdan Şoldănescu, care a ținut să mulțumească Primăriei Suceava pentru faptul că a suplimentat recent bugetul echipei locale de handbal cu 500.000 de lei.

Refăcut după o accidentare, pivotul Alexandru Bologa vorbit despre atuurile adversarului de astăzi. “Steaua este o echipă experimentată, cu jucători care joacă de mulți ani împreună. Are poartă foarte bună și, ca și noi, duce în viteză jocul pe faza a doua. Eu sunt pregătit pentru meci, dar nu în proporție de 100%. Vreau să-mi ajut cât mai mult colegii, mai ales în perioada asta nefastă în care avem foarte mulți accidentați”, a precizat Bologa.

Gruparea suceveană nu va putea conta în meciul cu Steaua pe Simulescu, Botond, Lăzurcă, Dascălu, Lupu și Kbilashvili, toți accidentați, în vreme ce Loic este incert.

În această săptămână, în tribunele sălii Liceului cu Program Sportiv din Suceava au fost montate și noile scaune, astfel că spectatorii vor avea parte de tot confortul necesar.

Programul etapei a X-a:

CSM București – Politehnica Timișoara

CSU din Suceava – Steaua București

CSM Constanța – HC Buzău

Minaur Baia Mare – CSM Odorhei

CSM Oradea – CSM Focșani

CSM Bacău – Potaissa Turda

CSM Vaslui – Dinamo București (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

CSU II din Suceava se menține pe primul loc în Divizia A

Tinerii handbaliști pregătiți de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc au bifat a noua victorie în …