Saturday , April 20 2024

CSU din Suceava a rezistat doar o repriză pe terenul celor de la CSM București

Echipa antrenată de Petru Ghervan a pierdut duminică, în Capitală, cu scorul de 33-38, după ce a intrat la pauză cu un avantaj de un gol

CSU din Suceava a fost învinsă, cu scorul de 33-38, în meciul disputat duminică, în deplasare, pe terenul celor de la CSM București, în etapa a III-a a Ligii Naționale la handbal masculin.

Echipa antrenată de Petru Ghervan a făcut o primă repriză bună, în care s-a desprins pentru prima oară la 11-9, iar la pauză a intrat cu un avantaj minim, scor 18-17.

Universitarii au clacat însă inexplicabil în debutul reprizei secunde, când formația gazdă a marcat de opt ori consecutiv și s-a distanțat decisiv la 28-20, în minutul 43.

CSM București – CSU din Suceava s-a terminat 38-33, oaspeții reducând din diferență în ultimul sfert de oră.

CSU din Suceava: Makaria, Simulescu, Andreescu – Dascălu (7 goluri), Csog (6), Stanciuc (6), Gavriloaia (4), Lăzurcă (3), Ştefan (2), Bologa (2), Kbilishvili (2), Lupu (1), Szasz, Zarițchi, Loic șI Urdă. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Şoldănescu și Iulian Andrei.

Rezultatele etapei a III-a:

Dinamo București – Poli Timișoara: 39-29

HC Buzău – HC Odorheiu Secuiesc: 29-22

CSM București – CSU din Suceava: 38-33

CSM Bacău – Steaua București (aseară)

CSM Constanța – CSM Oradea (aseară)

Potaissa Turda – CSM Focșani (aseară)

CSM Vaslui – Minaur Baia Mare (aseară).

În runda următoare, CSU din Suceava va primi sâmbătă vizita Politehnicii Timișoara. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …