Wednesday , February 8 2023

CSU din Suceava a pierdut la limită pe terenul Minaurului Baia Mare

Echipa antrenată de Petru Ghervan a cedat miercuri seară, în fața maramureșenilor, cu scorul de 28-29 (11-16), în ultima etapă programată în acest an în Liga Națională la handbal masculin.

CSU din Suceava a fost urmărită de ghinion în deplasarea de la Baia Mare. Echipa antrenată de Petru Ghervan a pierdut miercuri seară, în Sala “Lascăr Pană”, în fața gazdelor de la Minaur, cu scorul de 28-29, la finalul unui meci în care a ratat șansa egalării în ultima secundă.

Universitarii au evoluat dezinvolt în primul sfert de oră, la sfârșitul căruia conduceau pe tabelă cu scorul de 9-8, în urma reușitei lui Kbilashvili.

Sandu Sabou a cerut imediat time-out, iar maramureșenii au răsturnat situația, intrând la pauză cu un avantaj de cinci goluri, scor 16-11.

Formația suceveană a marcat de patru ori consecutiv în debutul reprizei secunde, reușind să egaleze la scorul de 18-18. Minaur a forțat din nou și s-a desprins la 23-19, dar oaspeții s-au apropiat la un singur gol în minutul 48, la 25-24.

Gruparea băimăreană a intrat în ultimele patru minute cu un avantaj de 29-25, universitarii au înscris apoi de trei ori, dar au ratat șansa unei remize, Roșu trimițând mingea în bară la ultima fază a meciului.

Minaur – CSU din Suceava s-a terminat 29-28, aceasta fiind a cincea înfrângere la diferență de un gol suferită în acest sezon de echipa antrenată de Petru Ghervan.

CSU din Suceava: Grigoraș, Makaria – Stanciuc (6 goluri), Roșu (5), Furak (4), Kbilashvili (4), Tîrzioru (3), Ştefan (3), Dascălu (1), Bologa (1), Kutahya (1), Anton, Lupu, Juverdianu, Szazs și Urdă.

Rezultatele și programul etapei a XV-a:

Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 29-28

Steaua București – CSM Vaslui (sâmbătă)

Dinamo București – CSM Bacău (duminică)

HC Buzău – HC Dobrogea Sud (duminică)

Potaissa Turda – CSM Alexandria (duminică)

Politehnica Timișoara – Universitatea Cluj (luni)

CSM București – CSM Focșani (marți).

Liga Națională la handbal masculin se va relua la începutul lunii februarie.

La finalul sezonului ultimele două clasate vor retrograda direct în Divizia A, iar ocupantele locurilor 11 și 12 vor participa la barajul pentru menținerea în Liga Națională. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Ovidiu DRAGOMIR)

Vezi si

Juniorul Suceava s-a clasat pe locul 4 la Brașov Indoor Cup

Grupa de 2011, pregătită de Ovidiu Vranău, a ratat de puțin podiumul, după ce a …