Tuesday , April 23 2024

CSU din Suceava a făcut ultimele repetiții înainte de startul Ligii Zimbrilor

Handbaliștii suceveni au pierdut ambele meciuri disputate, joi și vineri, pe terenul celor de la Potaissa Turda. A fost 30-27 și 32-30 în favoarea ardelenilor

CSU din Suceava a disputat la sfârșitul acestei săptămâni ultimele două meciuri de pregătire din această vară, pe terenul vicecampioanei Potaissa Turda.

În primul amical, echipa antrenată de Petru Ghervan a pierdut, joi seară, în fața ardelenilor, cu scorul de 27-30, după ce la pauză a fost egalitate, 14-14.

Potaissa a avut câștig de cauză și în jocul de vineri dimineață, în care s-a impus cu 32-30, după 18-15 la pauză.

Cu ocazia celor două meciuri amicale din Ardeal, la prima echipă a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a debutat tânărul Codrin Radu. În vârstă de doar 16 ani, acesta este component al naționalei de cadeți a României.

CSU din Suceava va debuta în noua ediție a Ligii Zimbrilor la handbal masculine la sfârșitul săptămânii viitoare, când va juca, în deplasare, cu nou-promovata Universitatea Cluj. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Atleții suceveni au urcat pe podium la semimaratonul “Constantina Diță”

Ciprian Costîn (CSŞ Rădăuți) a cucerit aurul la categoria U20 Patru atleți suceveni au urcat …