Saturday , April 20 2024

CSŞ “Nicu Gane” Fălticeni a pierdut meciul cu Ceahlăul

Echipa pregătită de Marcel Irimie și Adrian Dănilă a cedat marți, pe teren propriu, în fața nemțenilor, cu scorul de 1-5 (0-1), într-un meci din cadrul etapei a II-a a Campionatului Național U19 la futsal

CSŞ “Nicu Gane” Fălticeni a suferit prima înfrângere stagională în Campionatul Național de futsal pentru juniori U19, după ce a pierdut marți, în sala “Gabriel Udișteanu”, în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, cu scorul de 1-5 (0-1), într-un meci din cadrul etapei a II-a. Unicul gol al trupei antrenate de Marcel Irimie și Adrian Dănilă a fost marcat de Simiraș, în repriza secundă.

“Chiar dacă ne-am dorit, se pare că, în momentul de față, nu reușim să ne ridicăm la nivelul unui adversar precum Ceahlăul. În jocul de futsal, fiecare decizei contează, iar astăzi nu am reușit să luăm cele mai bune decizii. Felicitări echipei din Piatra Neamț. Speră să ne reîntâlnim în fazele superioare ale campionatului. Sper să strângem rândurile la următorul meci, să reușim să învățăm din greșeli și să câștigăm trei puncte”, a precizat antrenorul Marcel Irimie.

CSŞ “Nicu Gane” Fălticeni a mizat marți pe următorul lot de jucători: Ilincăi, Bîgu, Vornicu, Gordan, Piciu, Simiraș, Cojocaru, Pavăl, Danilă, Cîmpan, Mîrzan și Pintilie.

Gruparea fălticeneană va reveni în sala “Gabriel Udișteanu”, vineri, de la ora 14.00, pentru meciul cu Mausoleul Mărășești. (Dănuț CHIDOVET)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …