Saturday , April 20 2024

CSM Suceava s-a întors cu două medalii de la naționalele de lupte pentru seniori

Adrian Agache a cucerit titlul național, în timp ce Codruț Ştefanachi a obținut bronzul, ambele medalii fiind la categoria 77 de kilograme

CSM Suceava s-a întors cu două medalii de la Campionatul Național de lupte greco-romane pentru seniori ce s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Reșița.

Adrian Agache (22 de ani) a cucerit al patrulea său titlu de campion național după ce a ocupat primul loc la categoria 77 de kilograme. La aceiași categorie, colegul său, Codruț Ştefanachi (20 de ani), înscris pe cealaltă jumătate de tablou, a obținut bronzul, după ce a ratat la câteva secunde prezența în marea finală.

Cei doi sportivi sunt pregătiți la CSM Suceava de antrenorii Valerică Gherasim și Daniel Ciubotaru. “Aceste rezultate vin după foarte multă muncă, după mult sacrificiu și din partea antrenorilor, dar și din partea sportivilor care ne dau motive să fim mândri de evoluțiile lor. Am fost aproape de a avea parte de o finală între suceveni, însă nu a fost să fie așa cum ne-am dorit. Important este că ne întoarcem acasă cu două medalii și cu doi sporitivi care promit multe în acest sport”, a precizat Daniel Ciubotaru, care a ținut să mulțumească pentru sprijin Consiliului Local Suceava, sponsorilor Trutzi și Restaurant Melody, precum și oamenilor de afaceri George Andronic, Valentin Stănuț și Dan Buliga. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …