Thursday , April 18 2024

CSM Bucovina a surclasat pe CS Mănăștur și a urcat pe locul 2

Echipa suceveană s-a impus sâmbătă, pe terenul Unirea, în fața ultimei clasate în Divizia Națională de rugby, cu scorul de 66-3, într-un meci din cadrul etapei a IX-a a sezonului regulat. Trupa antrenată de Constantin Vlad a reușit nu mai puțin de zece eseuri

 Rugby. Bucovina - Manastur

CSM Buco­vina Suceava a obținut cea mai categorică victorie de la startul actualului sezon al Diviziei Na­ționale la rugby, după ce s-a im­pus sâmbătă, pe terenul Unirea, cu scorul de 66-3 (45-3), în fața celor de la CS Mănăștur Cluj, într-un meci din cadrul etapei a IX-a.

Tinerii rugbiști ardeleni au fost jaloane, într-o primă repriză în care trupa antrenată de Constantin Vlad a marcat nu mai puțin de șapte eseuri prin Lucian Strugariu (două), Alin Elisei, Andrei Custrin, Lucian Preutescu, Sabin Crețu și Bogdan Rusu. Sabin Crețu a transformat de cinci ori de pe con, iar gruparea suceveană a intrat la pauză cu un avantaj de 45-3. In partea secundă, gazdele au culcat în alte trei rânduri balonul în terenul de țintă, advers prin Octavian Scolobiuc, Amine Lahyani și Vasilică Ivanov, ultimii fiind la primele eseuri în tricoul celor de CSM Bucovina. Sabin Crețu a fost în zi bună și a transformat toate cele trei eseuri, iar trupa antrenată de Constantin Vlad a obținut o victorie cu bonus: 66-3.

In urma acestei victorii, a șaptea în nouă etape, CSM Bucovina Suceava a urcat pe locul secund în clasamentul Diviziei Naționale.

Rezultatele etapei a IX-a:

RCM Galați – CSU Arad 31-0

CS Năvodari – Stiința Petroșani 32-20

RC Bârlad – Stejarul Buzău 13-16

CSM Bucovina  – CS Mănăștur Cluj 66-3

 

In următoarea rundă din sezonul regulat, CSM Bucovina Suceava va evolua duminică pe terenul formației Stejarul Bu­zău.  (Dănuț CHIDOVET)

 

 

 

 

 

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …