Friday , October 7 2022

CSM Bucovina a pierdut la Arad și a ajuns pe ultimul loc în Divizia Națională

Echipa locală de rugby a suferit a cincea înfrângere consecutivă în campionat, după ce a cedat sâmbătă, pe terenul celor de la CSU Arad, cu 19-21, la finalul unui meci în care gazdele au întors scorul dintr-o lovitură de pedeapsă transformată la ultima fază 

 rugby89-650x435

CSM Bucovina Suceava a rămas fără victorie în actualul sezon al Diviziei Naționale de rugby și după disputarea etapei a VI-a. Echipa condusă de Marius Colțuneac a suferit a cincea înfrângere stagională, după ce a pierdut la ultima fază, scor 19-21, meciul disputat sâmbătă, la Arad.

Gazdele au condus la pauză cu scorul de 7-0, dar gruparea suceveană a redus din diferență în debutul reprizei secunde, printr-un eseu marcat de Constantin Varvaroi. CSU Arad s-a distanțat apoi la 18-5, dar oaspeții au întors scorul prin două încercări reușite de Toloș și Dumitru Stefaroi, ultimul reușind să le transforme pe amândouă pentru 18-19. CSM Bucovina a plecat însă învinsă de la Sânnicolau în condițiile în care, în minutul 81, arădenii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, din care Szucs le-a adus victoria gazdelor, scor final la 21-19.

In urma acestui rezultat, din campioana sezonului trecut, formația suceveană a ajuns ultima în clasamentul Diviziei Naționale, cu doar trei puncte acumulate în cinci meciuri.clasamente rugby

Rezultatele etapei a VI-a:

CSU Arad – CSM Bucovina Suceava 21-19

Stiința Petroșani – Tomitanii Constanța 15-26

RC Bârlad – Gloria Buzău 31-25

RCM Galați – CS Năvodari 11-14

In următoarea rundă de campionat, CSM Bucovina Suceava va primi duminică, de la ora 13.00, pe terenul Unirea, vizita celor de la RCM Galați. (Dănuț CHIDOVET)

 

Vezi si

Ceahlăul și Foresta se înfruntă în derbyul primelor două clasate în Seria I

Meciul este programat sâmbătă, de la ora 15.00, în cadrul etapei a VII-a a Ligii …