Thursday , March 28 2024

Cristi Chivu, pe lista de plecari de la Inter Milano

Imagini de la reunirea echipei nationale a Romaniei, pentru meciul din cadrul preliminariilor pentru EURO 2008 cu Bulgaria. Reunire Romania.

Inter Milano va fi condusă de Walter Mazzarri din viitorul sezon, iar presa din Italia încearcă deja să anticipeze primele mutări pe care fostul tehnician al lui Napoli le va face la noua echipă.

Sub titlul “Efectul Mazzarri la Inter”, site-ul FantaGazzetta.com anunţă că următoarele zile  vor fi decisive pentru modul în care va arăta echipa în sezonul 2013-2014, iar unul din obiectivele noului antrenor va fi să promoveze cât mai mulţi tineri de la echipa U21, dar şi cu jucători ce vor fi transferaţi la propunerea sa, scrie ProSport.

Sursa citată susţine că printre ţintele lui Mazzarri se află elveţianul Valon Behrami, alături de care tehnicianul de 51 de ani a lucrat până acum la Napoli, dar şi Radja Nainggolan, mijlocaş la Cagliari. În vârstă de 25 de ani, Nainggolan are patru selecţii în naţionala Belgiei, iar jurnaliştii italieni susţin că acesta ar fi încântat să lucreze cu Mazzarri.

Numele lui Cristian Chivu apare la capitolul plecări, unde mai sunt trecuţi şi Antonio Cassano, Ricky Alvarez şi Dejan Stankovic.

“Cassano va pleca mai mult ca sigur […] şi se ridică şi problema lui Alvarez, inadecvat din punct de vedere tactic la stilul de joc impus de Mazzari. În ceea ce priveşte veteranii: în mare risc de a spune adio sunt Dejan Stankovic şi Cristian Chivu”, notează fantagazzetta.it.

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …