Friday , March 29 2024

Cornel Căinari și-a reziliat contractul cu Foresta

Mijlocașul în vârstă de 31 de ani a părăsit gruparea de pe Areni în urma unor divergențe cu conducerea clubului, care a refuzat să-i achite două prime restante din turul campionatului. “Galben-verzii” au liber până mâine, când se va lua o decizie în privința modalității de reluare a antrenamentelor. Liga a III-a este suspendată până pe 31 martie din cauza pandemiei de coronavirus

Cornel Căinari s-a des­părțit de Foresta în pauza forțată pe care echipele de fotbal din România au luat-o din cauza pandemiei de coronavirus. Mijlocașul în vârstă de 31 de ani și-a reliziat contractul în urma unei discuții pe care a avut cu conducerea grupării de pe Areni.

“Nu mai este cale de întoarcere. Am reziliat con­tractul pentru nu am fost de acord cum a pus el problema. Jucătorii au luat două salarii și două prime înaintea meciului de la Liești. Mai au două prime restante de la victoriile cu Fălticeni și Ră­dăuți. Dacă ar fi câștigat la Liești, ar fi primit și acele prime restante. Căinari a cerut acele prime, dar deocamdată nu le putem achita, pentru că nu le merită. Şi e valabil pentru toți jucătorii”, a precizat președintele Forestei, Andrei Ciutac.

Ofertat deja de către divizionara a patra Dante Botoșani, Cornel Căinari a transmis un mesaj pe facebook la plecarea de pe Areni. “Mulțumesc Fo­resta Suceava. A fost o decizie grea pe care a trebuit să o iau în acest moment, dar viața merge înainte. Le doresc multă baftă băieților, celor din staff și conducerii clubului, dar și publicului sucevean. Multă baftă spre Liga a II-a”, a fost mesajul lui Căinari.

Golgheter în meciurile amicale disputate de Foresta în perioada de iarnă, Cornel Căinari a mai evoluat de-a lungul carierei pentru formațiile Sporting Suceava, Rapid Suceava, SC Bacău, Bucovina Pojorâta, Ştiința Miroslava și Aerostar Bacău.

Petre Grigoraș le-a dat liber jucătorilor Forestei până mâine, când se va lua o decizie în privința mo­dalității în care se vor relua antrenamentele.

Reamintim că Federația Română de Fotbal a decis, joi, suspendarea tuturor competițiilor fotbalistice pe teritoriul României până la 31 martie având în vedere deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență privind pericolul epidemic pe care-l reprezintă virusul COVID-19.

“Având în vedere pericolul epidemic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020. Așadar, meciurile din Liga I, Liga a II-a, Liga a III-a, Liga I feminin, Liga a II-a feminin, Liga a III-a feminin, Liga I Futsal, Liga a II-a Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal”, a anunțat FRF pe site-ul său oficial. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …