Friday , April 19 2024

Cauzele esecului echipei de gimnastica la Mondiale

Ana Porgras (foto: libertatea.ro)

Surse sigure din anturajul lotului de gimnastică au dezvăluit pentru Libertatea cum au reacţionat Octavian Bellu şi Mariana Bitang, cei mai titraţi antrenori din lume, în urma acestei situaţii: “Într-un fel, se aşteptau, pentru că fetele din lot sunt preocupate mai mult de revistele de modă, decât de exerciţiile noi din gimnastică. Ana Porgras, de exemplu, se crede cea mai frumoasă din lot, nu-i mai încap figurile în cap. Mai ales după ce a primit de la japonezi premiul pentru cea mai elegantă sportivă. Ea s-a mulţumit cu asta, în loc să lupte pentru medalii… Ana crede că îi poate cuceri pe arbitri doar clipind din ochii ei frumoşi. Nu o mai interesează performanţa. Asta crede toată lumea din jurul lotului. A mai stricat- o şi pe-aia mică, pe Amelia Racea, care, la fel, e cu mintea la podiumuri de prezentare a modei, nu la podiumuri de premiere”.

Ana Porgras şi Amalia Racea nu sunt singurele sportive preocupate de lumea modei. În urmă cu ceva vreme, Sandra Izbaşa, care a ratat Mondialele din cauza unei accidentări, declara că, la finalul carierei în gimnastică, i-ar plăcea să lucreze în domeniul showbizului: “Mi-ar plăcea să realizez o linie vestimentară. Dar nu acum, ci după ce voi renunţa la sportul de performanţă. Ştiu că un asemenea demers presupune un efort financiar mare”.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …