Saturday , June 22 2024

Carlos Alcaraz a câştigat în premieră turneul de la Roland Garros, al treilea său trofeu de Grand Slam

 Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, locul 3 ATP, a câştigat în premieră turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, după o victorie în cinci seturi în finala de duminică împotriva germanului Alexander Zverev, 6-3, 2-6, 5-7, 6-1, 6-2, meci care a durat mai bine de patru ore.

Alcaraz a reuşit să revină după momentele slabe din setul al treilea, adjudecat de Zverev, deşi spaniolul condusese cu 5-2. Zverev, în vârstă de 27 de ani, a jucat a doua sa finală de Mare Şlem din carieră, după cea din 2020, de la US Open, pierdută în faţa lui Dominic Thiem. Germanul a obţinut medalia de aur în urmă cu aproape trei ani la Jocurile Olimpice de la Tokyo și două trofee la Turneul Campionilor.

Carlos Alcaraz, care are 21 de ani, câştigase cele două finale de Grand Slam disputate până acum, la US Open în 2022 şi la Wimbledon în 2023. Astfel, el are trei titluri de Grand Slam pe trei suprafeţe diferite, hard, iarbă și acum zgură. Spaniolul îl eliminase în prima semifinală pe viitorul lider mondial, italianul Jannik Sinner (2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3).

Vezi si

Franța și Olanda au remizat fără goluri și trimit prematur Polonia acasă

Franța și Olanda au terminat la egalitate, 0-0, vineri, în runda a doua a meciurilor …