Wednesday , April 24 2024

Campion roman la inot, medaliat la Olimpiada, retinut pentru trafic de droguri

razvan tudosie

Un campion naţional la înot, suspectat de trafic de droguri. Este vorba despre Răzvan Tudosie, reţinut de poliţie la Piteşti.

Poliţiştii antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti, au depistat patru membri ai unei grupări infracţionale, printre care şi campionul naţional la înot, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice,  Răzvan Tudosie, care se ocupa cu traficul de droguri şi de substanţe cu efecte pshihoactive, informează un comunicat al IGPR.

În urma percheziţiilor auto şi domiciliare efectuate la cei patru suspecţi, au fost descoperite şi ridicate peste jumătate de kilogram de substanţe de tip “etnobotanic”, 30 de grame de cannabis, sume mari de bani în lei şi în valută şi documente.

”La data de 29 august, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- S.T. Piteşti, au efectuat o acţiune pe raza municipiului Piteşti, pentru identificarea şi prinderea membrilor unei grupări infracţionale, care se ocupă cu traficul de droguri şi de substanţe cu efecte pshihoactive. În urma cercetărilor demarate în urmă cu aproximativ două luni, s-a stabilit faptul că gruparea acţiona pe raza municipiului Piteşti şi a altor localităţi din judeţul Argeş. Membrii reţelei procurau cantităţi importante de cannabis şi produse de tip ‘etnobotanic’ (în stare lichidă sau purvelurentă) din Anglia, Slovacia, Olanda şi Spania. Ulterior, aceştia le combinau cu diferite substanţe, pentru a creşte cantitatea, după care le porţionau, le ambalau şi le vindeau sub formă de doze”, se arată în comunicat.

De asemenea, se precizează că drogurile erau comandate de pe diferite site-uri, prin intermediul internetului şi erau primite prin colete poştale, după ce suspecţii achitau contravaloarea acestora prin transferuri bancare, din investigaţii reieşind faptul că zilnic aveau loc peste 50 – 60 de ‘tranzacţii’ de droguri.

”Poliţiştii antidrog au prins joi în urma unui flagrant, trei lideri ai grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, toţi din municipiul Piteşti, în timp ce distribuiau stupefiante mai multor consumatori. De asemenea, în noaptea de 29 spre 30 august, poliţiştii Serviciului Antidrog au prins în flagrant, în municipiul Piteşti, un alt membru al grupării infracţionale, de 26 de ani, din Câmpulung, în timp ce vindea unor consumatori 5 grame de cannabis, contra sumei de 300 de lei. În urma percheziţiilor efectuate asupra autoturismelor folosite de către cei trei lideri, dar şi la domiciliile acestora, au fost descoperite 500 de grame de substanţe de tip ‘etnobotanic’ (purvelurentă), 30 de grame de cannabis ambalat şi porţionat în doze de 0,10 gram, precum şi ambalaje şi instrumente folosite la porţionarea şi dozarea drogurilor. Au mai fost găsite sume importante de bani în lei, euro, dolari şi franci elveţieni (60.000 de lei, 1.000 de euro, 500 de franci elveţieni, 300 de USD), precum şi acte de identitate ale unor consumatori care nu aveau banii necesari pentru procurarea drogurilor şi lăsau documentele drept garanţie”, se menţionează în comunicat.

La percheziţiei efectuată la reşedinţa suspectului de 26 de ani, au fost găsite şi ridicate mai multe recipiente ce conţineau aproximativ 30 de grame de cannabis, ascunse în congelator. Din cercetări, a reieşit că acesta îşi procura drogurile din Bucureşti şi le comercializa unor consumatori de pe raza judeţului Argeş.

Împotriva celor trei lideri ai grupări s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă. În cauză, au fost puse în executare 30 de mandate de aducere.

La acţiunea care s-a desfăşurat cu sprijinul Instituţiei Prefectului Argeş, au participat şi jandarmi din cadrul I.J.J. Argeş.

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …