Thursday , March 28 2024

Campion olimpic, depistat DOPAT

Tae-hwan

Park Tae-hwan (25 ani), primul campion olimpic din istoria înotului din Coreea de Sud, a fost depistat pozitiv cu ocazia unui control la care a fost supus de Agenția Mondială Antidoping (AMA).

Rezultatul pozitiv al testului s-a datorat unei injecții care conținea o substanță interzisă, administrată de un medic local, în cursul unui tratament chiropractic, cu două luni înaintea Jocurilor Asiei de la Incheon (Coreea de Sud), din luna septembrie 2014.

“În calitate de înotător de clasă mondială, Park Tae-hwan a fost extrem de precaut în legătură cu substanțele pe care le ia, renunțând chiar la unele medicamente pentru a nu ieși pozitiv la testele antidoping. Park a fost mai mult decât șocat de acest rezultat”, se arată într-un comunicat al agenției care reprezintă interesele campionului sud-coreean.

Park Tae-hwan ia acum în calcul deschiderea unei acțiuni în justiție împotriva spitalului în care a urmat tratamentul chiropractic.

Park Tae-hwan a devenit primul înotător sud-coreean care a reușit să cucerească aurul la Jocurile Olimpice, în anul 2008 la Beijing, unde a mai obținut și o medalie de argint, la 200 m liber. Patru ani mai târziu, la JO 2012 de la Londra, el a cucerit argintul atât la 200 m cât și la 400 m liber.

 

 

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …