Saturday , April 20 2024

Bucovina Rădăuți și Şomuz Fălticeni și-au aflat adversarii din Turul I al Cupei României

Bucovina se va deplasa la Darabani, în timp ce Şomuz va primi vizita Ceahlăului, în două partide programate miercuri, 17 august

Federația Română de Fotbal a stabilit programul meciurilor din primul tur al fazei naționale a Cupei României.

Astfel, Bucovina Rădăuți va juca pe terenul celor de la Viitorul Dorohoi, în vreme ce Şomuz Fălticeni va primi vizita Ceahlăului Piatra Neamț, în două partide eliminatorii programate miercuri, 17 august.

“Întâlnim un adversar incomod, un adversar bun pe care îl respectăm. Eu îmi doresc să câștigăm fiecare meci, fie amical sau oficial”, a precizat antrenorul Bucovinei Rădăuți, Ionuț Plămadă.

“Meciul cu Ceahlăul va fi unul dificil pentru că întâlnim principala candidată la promovare din seria noastră. Cu toate acestea, ne dorim să ne calificăm și, de ce nu, să depășim performanța din sezonul trecut”, a spus, la rândul său, antrenorul Şomuzului Fălticeni, Iulian Ionesi.

Foresta va intra în competiție în Turul II, programat pe 31 august. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …