Thursday , April 18 2024

Bucovina Rădăuți se deplasează la Buzău

Echipa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan va evolua pe terenul Metalului, mâine, de la ora 15.00, în cadrul etapei a XVIII-a a Ligii a III-a. Delegația rădăuțeană se va opri pe drum, astăzi, la ora 15.00, pentru 15 minute, în semn de solitaritate față de protestul “România vrea autostrăzi”, declanșat de suceveanul Ştefan Mandachi 

Bucovina Rădăuți evoluează în etapa a XVIII-a a Ligii a III-a în fieful Metalului Buzău, într-un meci programat mâine, cu începere de la ora 15.00, pe terenul sintetic din cadrul complexului “Cornel Negoescu”.

Trupa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan a făcut un joc consistent runda trecută, astfel că merge în Crâng încrezătoare că va obține a doua victorie de la startul sezonului de primăvară. “Am făcut un joc foarte bun cu Târgu Secuiesc, însă acum ne așteaptă un meci mai greu, în fața unui adversar care nu stă tocmai confortabil în clasament și care este în foame de puncte. Un inconvenient va și terenul de joc, unul sintetic, nu foarte bun, dar sper să ne adaptăm cât mai repede și să ne întoarcem de la Buzău cu trei puncte. Eu am mare încredere în jucători că, dacă vom trata fiecare meci cu maximă seriozitate, putem spera inclusiv la locul 2 la finalul acestei ediții campionat”, a spus unul dintre antrenorii Bucovinei, Daniel Bălan.

Bucovina se confruntă cu o singură absență în cadrul lotului de jucători, cea a juniorului Abel Coajă, care a suferit o entorsă la gleznă.

În meciul tur, Bucovina s-a impus la Rădăuți, în fața celor de la Metalul Buzău, cu scorul de 2-1, prin golurile lui Cerlincă (penalty) și Coroamă.

Delegația rădăuțeană va pleca astăzi la amiază spre Buzău, autocarul Bucovinei urmând să se oprească pe drum, la ora 15.00, pentru 15 minute, în semn de solitaritate față de protestul “România vrea autostrăzi”, declanșat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi.

Programul etapei a XVIII-a:

CSM Râmnicu Sărat – CSM Pașcani

Ştiința Miroslava – Sănătatea Darabani

Oțelul Galați – Ceahlăul Piatra Neamț

Sporting Liești – Gloria Buzău

Metalul Buzău – Bucovina Rădăuți

KSE Târgu Secuiesc – FC Botoșani II

Foresta Suceava – CSM Focșani

Şomuz Fălticeni va sta în această rundă. (Dănuț CHIDOVEȚ)

 

Vezi si

Ultimele bilete la Jocurile Olimpice de la Paris au fost puse azi în vânzare

Ultimele bilete pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris au fost puse în vânzare …