Friday , March 29 2024

Bucovina Rădăuți s-a ținut tare în primul meci oficial de după pandemie

Deplasată la Vaslui fără antrenor și cu doar 13 jucători pe foaie, gruparea rădăuțeană a cedat ieri, în fața gazdelor de la Sporting, cu scorul de 1-2. Antonesei a marcat golul oaspeților, în primul minut de prelungire  

Bucovina Rădăuți a revenit ieri pe gazon pentru primul meci oficial după mai bine de jumătate de an. Adversară i-a fost nou-promovata Sporting Vaslui, pe terenul căreia a pierdut, cu scorul de 1-2, într-un joc restant din prima etapă a Ligii a III-a.

Fără antrenorul Iulian Ionesi, rămas acasă în izolare și cu doar 13 jucători pe foaie, dintre care cinci debutanți la acest nivel, Bucovina a rezistat doar o repriză pe “Municipalul” din Vaslui.

Gruparea vasluiană a avut marile ocazii ale primei părți, dar Rotar a scăpat fără gol la execuțiile lui Rusu, June și Mocanu. De partea cealaltă, oaspeții și-au încercat șansa prin Stroe, atacantul titularizat în Liga a III-a la 15 ani trimițând mingea cu capul pe traiectoria portarului Ailenei.

Defensiva rădăuțeană a urcat și mai mult după pauză, iar această mișcare avea să o coste, gazdele deschizând scorul în minutul 47, prin June, care a scăpat pe un culoar, singur cu Rotar, și a marcat cu o “scăriță” din careu.

Mult mai pregătită din punct de vedere fizic, Sporting și-a dublat avantajul în minutul 56, prin Hagiu, care  a finalizat cu un șut din zece metri o acțiune colectivă de atac.

Bucovina a redus din diferență în minutul 90+1 prin Antonesei, fundașul oaspeților finalizând cu capul un corner executat de Dănilă.

Bucovina Rădăuți: Rotar – E. Ciobanu, Antonesei, Chirilescu, Coajă, Dănilă, Pitic, Vatamaniuc, Coroamă, Plămadă, Stroe. Antrenor: Marius Lup.

“S-au făcut eforturi supraomenești pentru ca acest meci să aibă loc, pentru a demonstra că Bucovina Rădăuți respectă competiția și vrea ca fiecare joc să se dispute pe teren, nu prin birouri”, spuneau oficialii clubului rădăuțean înaintea meciului de ieri.

Într-o altă restanță din prima etapă, Ceahlăul a câștigat la Pașcani cu 1-0.

În runda viitoare, Bucovina Rădăuți va primi sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul Municipal, replica liderului la zi al clasamentului, Ştiința Miroslava. (Dănuț CHIDOVEŢ. Foto: Cristian LAPA)

secretarasite

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …