Thursday , April 25 2024

Bucovina Rădăuți a pierdut pe terenul Ştiinței Miroslava

Echipa antrenată de Iulian Ionesi a cedat sâmbătă, la Uricani, cu scorul de 1-2, în derbyul etapei a XIII-a a Ligii a III-a. Golul rădăuțenilor a fost marcat de Vitu, în minutul 38

Bucovina Rădăuți a suferit prima înfrângere pe teren din luna septembrie a anului trecut încoace, după ce a pierdut sâmbătă, la Uricani, în fața Ştiinței Miroslava, cu scorul de 1-2, într-un meci contând pentru etapa XIII-a a Ligii a III-a.

Gruparea ieșeană a deschis scorul în derbyul rundei în minutul 17, dintr-un penalty obținut și transformat de E. Sandu.

Trupa antrenată de Iulian Ionesi a replicat în minutul 38, când Stoian a executat perfect o lovitură liberă de pe partea dreaptă, iar Vitu, venit lansat din spate, a marcat cu capul pentru 1-1 la pauză.

Formația rădăuțeană a ratat o ocazie imensă în minutul 70, prin Plamadă, iar la faza imediat următoare Miroslava a revenit în avantaj grației lui Nemțanu, care a înscris cu un șut plasat de la 20 de metri.

Ştiința Miroslava – Bucovina Rădăuți s-a terminat 2-1, un rezultat care încinge și mai mult lupta pentru cele două locuri ce duc la barajul de promovare în Liga a II-a.

Bucovina Rădăuți: Puianu – Antonesei, Florescu, Chirilescu, Coajă – Plămadă, Vitu, Bejenar, C. Coroamă – Pitic, Stoian. Au mai intrat: Ionesi, Străjeriu, E. Ciobanu și I. Coroamă.

În runda viitoare, Bucovina Rădăuți va primi sâmbătă, pe stadionul Municipal, vizita unei echipe aflată în mare formă, Ceahlăul Piatra Neamț. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Cristian PLOŞCEAC)

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …