Friday , March 29 2024

Bucovina Rădăuți a încheiat cantonamentul de iarnă cu o victorie în fața Viitorului Darabani

Echipa antrenată de Marius Lup s-a impus, cu scorul de 4-0, în meciul amical disputat sâmbătă, pe terenul sintetic de la LPS

Bucovina Rădăuți a încheiat cantonamentul de iarnă cu un meci amical în compania celor de la Viitorul Darabani.

Echipa condusă de Marius Lup s-a impus în jocul-test, disputat sâmbătă, pe terenul sintetic de la LPS, cu scorul de 4-0, prin golurile înscrise de Stoian (3) și Florescu.

Gruparea rădăuțeană a început în următoarea formulă de joc: Butnariu – Şpac, Dumitraș, Baciu, Coajă, Săhlean, Irimescu, Stroe, Plămadă, Leonte, Coroamă. Rezerve: Udeanu, Gheorghiță, Florescu, Svichi, Aftanache, Stoian, Ungurianu, Derevlean, Cimbru și Bălan.

“S-a terminat o perioadă grea, cea a cantonamentului, dar am făcut-o să fie cât mai plăcută. Toți au răspuns cu zâmbetul pe buze cerințelor noastre și ne bucurăm că ne-am atins obiectivele stabilite pentru acest cantonament, dar și că am reușit să îmi fac o idee despre jucătorii pe care nu îi știam la fel de bine ca pe ceilalți. Totodată, fiind o perioadă de acumulare am căutat să dozăm cât mai bine efortul. Nu a fost ușor pentru jucătorii noștri însă ne bucurăm că nu avem probleme de ordin medical.

Sunt foarte mulțumit și de condițiile în care am desfășurat acest cantonament și de condițiile de cazare, iar cu această ocazie doresc să mulțumesc celor de la Hotel Gerald’s. Așteptăm cu nerăbdare meciurile oficiale, acolo unde să valorificăm toată munca de echipă depusă până acum”, a declarat antrenorul Marius Lup.

Aflată pe locul 2 în clasamentul seriei la finalul sezonului de toamnă, Bucovina Rădăuși va relua campionatul pe data de 11 martie, cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CSM Bacău. (Dănuț CHIDOVEȚ. Foto: Cristian PLOŞCEAC)

Vezi si

LPS Suceava se menține pe podium în Liga Elitelor U14

LPS Suceava a rămas pe podium în Liga Elitelor U14, după ce a câștigat derbyul …