Thursday , April 18 2024

Bucovina Pojorâta, victorie de moral pe terenul Ceahlăului

Formaţia suceveană s-a impus în meciul amical disputat marţi în fieful nemţenilor, cu scorul de 2-1, prin golurile marcate de Coman şi Apostăchioaie.  “Nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că a fost un simplu meci amical”, a recunoscut antrenorul Dănuţ Mândrilă  

Liga 3. Sporting - Pojorata [800x600]

Bucovina Pojorâta şi-a trecut în cont a doua victorie în meciurile de pregătire din această vară, una de moral, obţinută marţi după-amiază, pe terenul fostei prim-divizionare FC Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-1.

Aflată la primul test după cantonament, trupa antrenată de Dănuţ Mândrilă a deschis scorul în minutul 40, prin Coman, în urma unei acţiuni personale pe partea dreaptă în care a ridiculizat întreaga apărare a gazdelor. Oaspeţii şi-au dublat avantajul în debutul reprizei secunde, printr-un alt jucător sub 19 ani, Apostăchioaie, adus de la FC Viitorul, via LPS Iaşi, acesta punctând dintr-o pasă a lui Pădurariu. Golul de onoare al formaţiei nemţene a picat în minutele de final ale întâlnirii şi a fost semnat de Pintilie, după o acţiune colectivă de atac.

Bucovina Pojorâta a început în formula: Puianu – Cristescu, Patca, Kuruc, Duţică, Apostăchioaie, Stănescu, Jardă, Colţa, Coman, Rus. Antrenor: Dănuţ Mândrilă. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat: Pop, Turiţă, Răzlog, Iuga, Ivan, Mercaş, Martin, Căinari, Pădurariu, Vicliuc.

Ceahlăul Piatra Neamţ: Calancea – Gheorghiu, Masella, Gorea, Stahie – Tăbăcariu – Chitoşcă, Drăghiceanu, Stefănescu, Popadiuc – Balint. Antrenor: Costel Ilie. Pe parcurs au mai intrat: Barna, Călin, Mateciuc, Ichim, Bobric, Pintilie, Barb, Nedelcu, Iovu şi Lupei

„A fost un test util pentru noi, jucat în cele mai bune condiţii, pe arena centrală. A fost un joc dominat în totalitate de noi, dar nu are rost să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că a fost un simplu meci amical. Important este să rămânem serioşi şi să muncim la fel de mult în continuare”, a declarat antrenorul de la Pojorâta, Dănuţ Mândrilă.

In următorul meci amical, Bucovina Pojorâta va întâlni astăzi, pe teren propriu, divizionara a treia Inter Dorohoi. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Ultimele bilete la Jocurile Olimpice de la Paris au fost puse azi în vânzare

Ultimele bilete pentru Jocurile Olimpice de vară de la Paris au fost puse în vânzare …