Thursday , April 25 2024

BOMBĂ la FRF. Alegerile, la un pas SĂ SE REPETE. Vezi DECIZIA INSTANŢEI

burleanu

Tribunalul Bucureşti a amânat pentru 3 iunie decizia în cazul contestaţiilor depuse de AJF Giurgiu, Corvinul Hunedoara şi Politehnica Timişoara, legate de validarea alegerilor de la FRF.

Tribunalul Bucureşti a acceptat contestaţiile depuse, marţi, de Corvinul Hunedoara şi Poli Timişoara, alături de cea făcută, imediat după alegerile dinn 5 martie, de AJF Giurgiu, anunţă GSP.

Mircea Moise, avocatul care reprezintă Corvinul, a explicat pe ce se bazează contestaţia şi ce urmează: “Sunt 85 de cluburi care ar trebui nominalizate în Adunarea Generală, conform actului constitutiv din 2001. Doar ele au dreptul de a participa la Adunarea Generală în care se alege preşedintele FRF. Dar la alegerile din 5 martie, FRF a chemat la vot toate cluburile înscrise în competiţii, ceea ce excede acest număr de 85 de cluburi. Instanţa a acceptat această teză şi există, practic, posibilitatea ca alegerile să se repete”.

 

 

Vezi si

CSU Suceava este finalistă în Campionatul Național pentru tineret

CSU Suceava s-a calificat în finala Campionatului Național de handbal masculin pentru tineret, după ce …