Thursday , April 18 2024

Becali: Ilie Stan pleacă dacă Steaua nu bate la Ploiesti

Gigi Becali l-a anunțat pe Ilie Stan că va fi demis în cazul în care Steaua nu va câștiga meciul de diseară de la Ploiești (ora 21:30), cu Petrolul, din etapa a 12-a a Ligii I. “Urmează patru meciuri uşoare în campionat, pe care trebuie să le câştigăm neapărat! Dacă mai faci un pas greşit, ne despărţim!”, i-a transmis finanțatorul stelist lui Stan.

Cu Stan pe banca tehnică, Steaua a câștigat un singur meci, cu Oțelul, apoi au venit rezultatele nefavorabile: 0-0 cu Rapid, 0-5 cu Maccabi Haifa, 0-0 cu FC Vaslui și 0-2 cu FC Timișoara. Stan îi ceruse lui Gigi Becali timp ca să reformeze Steaua, dar patronul roș-albaștrilor și-a pierdut răbdarea. Astfel, o victorie împotriva “lupilor galbeni” îl păstreză pe Stan în funcţie, dar îl obligă să abordeze tremurând fiecare dintre următoarele trei jocuri din Liga I: acasă cu Chiajna, în deplasare cu Ceahlăul, la Piatra-Neamţ, pe urmă iar acasă, cu FC Braşov. Vezi aici cotele la pariuri pentru meciul Petrolul – Steaua!

Echipele probabile

Petrolul: Zimmerman – M. Tudor, Sipovic, Melinte, P. Stoica – Enescu, Fl. Dumitru – Opriţa, Al. Buhuşi, Val. Negru – Komazek.

Antrenor: Valeriu Răchită.

Rezerve: Campar – Petrovic, Stomirovic, Bărbulescu, Străuţ, Durovic, M. Roman.

Absenţe: Mitea (neconvocat), Apostu (contract reziliat).

Steaua: Stanca – Martinovic, Galamaz, Geraldo, Latovlevici – T. Bălan, Bourceanu, Brandan, Cr. Tănase – Tatu, M. Costea.

Antrenor: Ilie Stan.

Rezereve: Tătăruşanu – Fl. Costea, Răduţ, V. Lupu, Rusescu, Bicfalvi, Nikolic.

Absenţi: Gardoş, Prepeliţă (suspendaţi), G. Matei, Emeghara, Iliev, D. Popa (accidentaţi).

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …