Friday , March 29 2024

Becali: Ilie nu poate fi întors, e un om de onoare şi se ţine de cuvânt

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni seară, că tehnicianul Ilie Dumitrescu este o persoană care se ţine de cuvânt, astfel că nu are ce să îi spună pentru a-l convinge să renunţe la demisia anunţată după remiza cu Astra, scor 1-1, informează prosport.ro.

“Ilie nu poate fi întors, e un om de onoare şi se ţine de cuvânt . Nu am ce să îi spun ca să îl conving. Nu ştiu pe cine o să pun în loc. E, oricum, urât să vorbesc despre un înlocuitor pentru Ilie în momentele astea”, a afirmat Becali la Gsp tv.

Gigi Becali a mai spus că îi va da bani lui Dumitrescu pentru munca prestată, după ce va face o analiză. “Să ţineţi minte un lucru: unde nu se bagă stăpânul nu există nici duh sfânt. Dacă mai vorbeam şi eu şi mă implicam poate că acum aveam şapte puncte. O să îi dau, oricum, bani lui Ilie pentru munca prestată. Voi face o analiză şi îi voi da omului banii“, a explicat el.

Becali a precizat că l-a sunat pe Dumitrescu, în noaptea de duminică spre luni, pentru a-l ruga să nu îl folosească pe Brandan la mijloc, ci în stânga, dar acesta nu i-a răspuns: “Aseară l-am sunat pe la 12.00 pentru a-l ruga din inimă să nu joace cu Brandan la mijloc, ci în stânga. Nu mi-a răspuns. Astăzi dimineaţă aveam o presimţire a răului. L-am sunat iar şi l-am rugat cu jenă să nu joace cu Brandan la mijloc. «Mă, pune-l pe Brandan fundaş stânga sau mijlocaş stânga», l-am rugat. Nu îi cerusem nimic niciodată”.

Antrenorul Ilie Dumitrescu a anunţat, luni seară, după remiza cu Astra Ploieşti, scor 1-1, că renunţă la funcţia de tehnician al echipei Steaua, precizând că nu poate să stea într-un loc în care un este dorit. Ilie Dumitrescu a preluat echipa Steaua la 11 august, în locul lui Victor Piţurcă. (MEDIAFAX)

Vezi si

Fotbal. Bucovina Rădăuți începe play-off-ul cu un meci pe teren propriu

Echipa antrenată de Ovidiu Murariu înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, formația FC Bacău Bucovina …