Thursday , April 18 2024

Becali: Dacă Edi Iordănescă câştigă patru meciuri la rând, nu-l mai schimb

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seară, după o discuţie avută cu jucătorii şi noul antrenor interimar Eduard Iordănescu, că dacă echipa va câştiga următoarele patru meciuri nu va aduce un alt tehnician.

“Cu Edi am vorbit. I-am spus, de faţă cu jucătorii: «Vei tolera cel mai mic compromis, nu vei ajunge antrenor. A-ţi schimba atitudinea acum înseamnă virtute, caracter puternic. A te comporta la fel, înseamnă că nu ai caracter puternic. Trebuie să-ţi schimbi caracterul în funcţie de ce eşti, ai fost antrenor secund, te comporţi ca unul, eşti principal, trebuie să te comporţi ca principal. La cea mai mică abatere îmi spui şi eu iau măsurile. Despre alte schimbări, discutăm în pauza de echipă naţională. Până atunci, răbdare». Dacă câştigă patru meciuri la rând Edi Iordănescu? Îl mai schimb? Nu l-aş mai schimba”, a spus Becali.

“Am vorbit cu băieţii. Le-am spus că trebuia să mai stau şi mâine (n.r. – la Strasbourg, în calitate de europarlamentar) şi m-a costat 15.000 de euro ca să am discuţia asta cu voi. O discuţie foarte importantă pentru că e un antrenor nou, un antrenor care a fost secund şi acum e antrenor. Eu nu i-am certat niciodată pentru rezultate. Atât s-a putut. Un singur lucru le-am cerut, pentru că îi plătesc. Disciplină de fier şi respect pentru un băiat care a fost secund şi acum e principal. Nu voi tolera nimic, 25 la sută reduceri şi echipa a doua”, a mai spus el.

El consideră că antrenorul Ilie Dumitrescu nu mai putea rămâne pe banca tehnică a Stelei după ce spectatorii de la meciul cu Astra au strigat “demisia”. “Ilie nu putea să mai stea. Nu avea cum. Când îţi schimbă demisia un întreg stadion, nu puteai să mai stai. Lui Stoichiţă i s-a strigat demisia doar din peluze. Lui Stoichiţă i s-a reproşat că a acceptat oferta mea, el plătea datorită lui Becali. Ilie a plătit datorită lui, e altceva. Să strige demisia au tot dreptul, să înjure n-au niciun drept, să intervină în echipă nu au niciun drept. Nu le cer răbdare, nici eu nu am răbdare. La Steaua nu există răbdare”, a explicat Becali.

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …