Wednesday , December 7 2022

Atletul sucevean Andrei Gafița a devenit campion național la marș

Sportivul pregătit de Radu Mihalescu la CSM Suceava s-a impus în concursul organizat sâmbătă trecută, la Timișoara

Atletul sucevean Andrei Gafița a câștigat sâmbătă titlul în Campionatul Național de 10 kilometri marș, rezervat seniorilor și tineretului (U23) și desfășurat în jurul stadionului ”Dan Păltinișanu” din Timișoara.

Sportivul pregătit de Radu Mihalescu la CSM Suceava s-a impus în 44 min 32 sec 56/100, devansâdu-i pe Marius Cocioran (CSM Reșița-CSU Reșița), 44 min 55 sec 94/100, și Narcis Mihăilă (CSM Reșița-CSU Reșița), 46 min 02 sec 99/100.
Marian Ciobănașu (CS Botoșani) a ieșit învingător la tineret, în 51 min 28 sec 91/100.
Pe echipe, victoria a revenit CSU Reșița (Narcis Mihăilă/Attila Balog/Marius Cocioran/Ilie Poliță), la seniori, și CS Botoșani (Roberto-Constantin Zavastin/Constantin Daicu/Nicușor Chelariu/Marian Ciobănașu), la tineret.
La competiție au participat 33 de atleți, 17 la feminin și 16 la masculin, de la 11 cluburi.

Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia-CSU Reșița) s-a impus la individual feminin cu timpul de 48 min 10 sec 13/100, potrivit Federației Române de Atletism, urmată de Ana Rodean (CS Unirea Alba Iulia-CSU Reșița), 48 min 51 sec 07/100, și de Maria Lătărețu (CSM Craiova), 49 min 35 sec 30/100, care a ieșit învingătoare la categoria tineret.

Medalia de bronz de la categoria tineret a fost obținută de suceveanca Diana Angelescu.
În clasamentul pe echipe, pe prima poziție s-a clasat CS Unirea Alba Iulia (Georgiana Cornelia Jid/Ana Rodean/Mihaela Acatrinei), la senioare, iar SCM Deva (Delia Mihaela Florea/Sorana Țuțu/Anamaria Bolohan/Mădălina Danciu) la tineret. (D.C.)

Vezi si

Reacția lui Cristiano Ronaldo după victoria Portugaliei cu 6-1 în fața Elveției. Ramos, eroul meciului

Portugalia s-a calificat marți seară în sferturile de finală ale CM după victoria incredibilă, 6-1, …