Friday , April 19 2024

Atletul dornean Alexandru Prâsneac a devenit dublu campion național

Sportivul de la CSM Dorna a câștigat probele de 800 și 1.500 de metri din cadrul Campionatelor Naționale de juniori III de la Bacău

Atletul sucevean Alexandru Prâsneac a reușit să cucerească două medalii de aur la Campionatele Naționale pentru juniori III ce s-au desfășurat în weekend, la Bacău.

Sportivul pregătit de antrenorul Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei a devenit campion național în probele de 800 și 1.500 de metri, după două curse în care a condus de la un capăt la celălalt.

„După accidentarea suferită în luna ianuarie, am crezut că sezonul de sală este încheiat pentru Alexandru, iar iată că s-a pus pe picioare, reușind să câștige două titluri naționale și să doboare un record național”, a precizat Cristian Prâsneac, care a ținut să mulțumească deputatului Angelica Fodor, profesorilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei și sponsorilor Mol România, Black-Hill Vatra Dornei și Coloana Center Vatra Dornei. (Dănuț CHIDOVEȚ)

Arafat: Suntem într-o creştere şi clar că suntem într-un nou val al pandemiei în acest moment

Vezi si

Cupa Olimpiadei Sportului Militar Liceal, câștigată de Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare”

La această etapă a olimpiadei, lotul colegiului câmpulungean a fost format din 87 de sportivi, …